Risotto cu parmezan si ciuperci

Noua mea mancare preferata. Sau motivul pentru care va trebui sa nu va mirati daca ma vedeti cat casa. Am zis.

Pana acum v-am obisnuit cu retete usoare. Desi nici asta nu e tocmai grea, necesita putina organizare si ceva timp de invartit pe langa aragaz.

Recunosc ca m-am incumetat abia recent sa gatesc risotto fiindca aveam impresia ca este muuult mai greu decat este de fapt. Am frunzarit multe retete de risotto, dar pana la urma, inspiratia decisiva a venit de la Jamie Oliver.


Trebuie sa stiti ca nu puteti face risotto cu orice fel de orez aveti prin casa. Orezul special pentru risotto este orezul Arborio. Si desi cred ca puteti folosi si alte tipuri de orez cu bob rotund (neaparat rotund!), eu recomand Arborio, indiferent de marca.

DSC_1249

Si vinul…vinul alb sec este un must la orice reteta de risotto, la fel ca si zeama de gaina.

Ingrediente

o cana mare de orez arborio

o ceapa mare

2-3 catei usturoi

250 gr. ciuperci

80 gr. parmezan

2 cubulete unt

2 cani vin alb sec

1 litru zeama de gaina fierbinte (recomand proaspata dar merge si din cub)

ulei de masline


 

Ar fi bine sa aveti toate ingredientele  pregatite, ca sa nu patiti ca mine si sa se lipeasca orezul.

Ciupercile se curata, sau nu, se taie felii sau se toaca, dupa preferinte, si se calesc cu putin ulei de masline. Sau se pot pune direct peste orez si isi vor lasa sucul acolo.

DSC_1259

Ceapa si usturoiul se toaca marunt si se calesc in ulei de masline si unt pana se inmoaie. Atentie sa nu devina maro. Se adauga orezul spalat bine si le lasa 2-3 minute, amestecand sa nu se prinda

DSC_1260

Se adauga pe rand, cate o cana de vin, pana se absoarbe, si apoi cate un polonic de supa fierbinte si se amesteca, masand orezul cu lingura. Este foarte important sa puneti cate un polonic odata si sa lasati pana se absoarbe tot fiindca este posibil sa nu aveti nevoie de toata cantitatea de supa si asa puteti verifica dupa fiecare polonic daca este gata.

DSC_1263

Cand orezul este fiert, se ia de pe foc, se adauga ciupercile, sare, un cub de unt si parmezanul ras si se amesteca bine, apoi se lasa 5 min cu capac. Se serveste imediat, altfel se va intari.

DSC_1267

Cateva mentiuni:

Supa de gaina este foarte importanta pentru gustul final, si nu veti avea acelasi rezultat doar cu apa fierbinte.

Eu folosesc o tigaie mai groasa de ceramica si mi se pare foarte adecvata acestui tip de mancare.

Noi am servit risotto cu somon la gratar cu lamaie si ceva salata verde.

Pe cuvantul meu ca merita sa stai dupa el langa aragaz.

P.S. Variatiuni pe aceeasi tema:

Risotto cu dovleac si usturoi copt

In loc de ciuperci punem dovleac calit in unt si usturoi copt. In rest nu se schimba nimic.

Usturoiul se baga la cuptor, capatana intreaga, pentru vreo 10-15 minute, cat sa sa inmoaie. Se va curata foarte usor si va ramane o cremosenie minunata.


1609587_783583851728070_7290867928923877057_n

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *